3 ianuarie 2023. Ziua când a început aventura asta… înnodată. Încurcată nu e, fiindcă nimic n-a fost mai limpede înainte de acea zi decât sunt zilele mele de atunci încoace, dar clar este plină de noduri. Noduri despre care habar nu aveam că există într-un număr atât de mare și cu atâtea întrebuințări.
Uneori, sunt și reclamele bune la ceva. Îți trec prin fața ochilor, se gudură de parcă ar fi cele mai frumoase, cele mai simpatice, cele mai cele, te ademenesc cum știu ele mai bine și așteaptă să le cazi pradă. Eu am căzut. Și-a fost probabil cea mai frumoasă ”căzătură” a vieții mele. De atunci, de la acea reclamă, cumpăr șnururi, citesc despre tipuri de noduri, învăț să le și fac, uneori nu-mi iese, alteori am impresia că sunt stăpâna lor, a tuturor nodurilor din galaxia asta, dar și din altele, iar mai apoi le transform, ca-n basme, în podoabe. De-ai zice că toată viața lor șnururile n-au fost simple șnururi, ci coliere care mai de care.
Nu-i nevoie să mai spun că-mi plac. Că le iubesc. Se vede cu ochiul liber că sunt cel mai mare fan al meu. Le port eu însămi, încă de pe vremea când erau așa și-așa. Nodurile nu erau perfecte, iar scotch-ul se mai vedea dincolo de închizători. Dar mâinile mele erau cele care le făcuseră, iar eu nu puteam fi mai mândră.
Și-mi plac și pentru că odată cu ele m-am redescoperit, pentru că habar n-aveam (ori cel puțin nu voiam să cred) că pot fi creativă și așa, pentru că mi-au și mi-am dat avânt. Și cred, cum o făceam acum jumătate de viață, că pot să cuceresc lumea. Nemaipunând la socoteală că sunt frumoase, sunt ușoare cum nimeni nu și-ar închipui că sunt dacă doar le-ar vedea, sunt prietenoase și blânde cu mediul și cu pielea purtătoarei, sunt delicate.
Iar faptul că numele micii mele afaceri, Lin and Lia, își are rădăcina în numele picilor mei, (Că)Lin și (Ama)Lia, nu face decât să întregească minunea pe care simt că o trăiesc.
Eu o iau pe drumul ăsta, ca să înnod mai departe povești cu bucurie. Și mi-ar plăcea să te am alături.
Maria